Thu, Jul 6th, 2017

Aniversare la muzeu: Fiat 500 împlinește 60 de ani și ajunge exponat în New York

Fiat 500 a devenit exponat în cadrul Muzeului de Artă Modernă din New York. Tot astăzi, italianul împlinește 60 de ani de la debut.

Fiat 500, un model iconic și cel mai iubit produs dezvoltat până acum de italieni, a ajuns piesă de muzeu. Astăzi, Fiat 500 împlinește 60 de ani de la debut, iar Muzeul de Artă Modernă din New York a pregătit o aniversare specială.

Un exemplar 500 F, cea mai populară generație de până acum, a ajuns exponat într-o colecție permanentă. Astfel, cei care vor intra să viziteze muzeul, vor putea admira și citadinul italian.

“Fiat 500 a lăsat urme importante în istoria auto, dar este adevărat și faptul că modelul nu a reprezentat doar o mașină. În cei 60 de ani de la debut, modelul 500 a intrat în imaginația colectivă și a devenit un icon”, au declarat oficialii Fiat.

Din 1957 și până în 1975, Fiat a produs peste 4 milioane de exemplare. Așa cum vă spuneam și mai sus, 500 F a fost cea mai populară generație și s-a asamblat între 1965 și 1972.

Versiunea relansată a lui Fiat 500 a reușit ca în zece ani să mai adune încă 2 milioane de exemplare, dar și câteva premii importante.

Via | Fiat www.automarket.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

All Rights Reserved