FIAT Panda - 0 stele în testul de impact

 

Aveți grijă de cei dragi

 
Fri, Oct 23rd, 2015

Efectul Dieselgate în Germania: 1 milion de maşini electrice pe străzi şi 10.000 de staţii de încărcare până în 2020

Autorităţile germane îşi propun ca până în 2020 să aibă peste 1 milion de maşini electrice pe străzi care să se alimenteze de la peste 10.000 de staţii de încărcare. Programul este pregătit ca reacţie la scandalul Volkswagen.

10.000 de staţii de încărcare pentru maşini electrice vrea să construiască Germania
1 ilion de maşini electrice vrea Germania să aibă pe străzi până în 2020

Motoarele diesel sunt preferate de şoferi datorită consumului redus, însă popularitatea acestora este afectată în prezent de scandalul emisiilor trucate de Volkswagen.

Una dintre alternativele la motoarele diesel este reprezentată de maşinile electrice, însă acestea nu înregistrează încă vânzări semnificative din cauza preţurilor ridicate şi a autonomiei relativ scăzute.

Dacă Norvegia impulsionează acest segment de piaţă prin diverse bonusuri care au făcut ca aproape un sfert din maşinile vândute în 2015 să aibă propulsie electrică şi îşi propune ca în 2025 să nu mai comercializeze maşini cu propulsie termică, Germania mizează pe o strategie uşor diferită.

Potrivit publicaţiei locale Rheinische Post, ţara cu cea mai mare economie din Europa este decisă să sprijine industria maşinilor electrice prin construirea a 10.000 de staţii de încărcare în cadrul unui proiect în valoare de 100 de milioane de euro, în condiţiile în care la sfârşitul anului trecut existau doar 2.400 de astfel de puncte. 

În plus, autorităţile germane au stabilit ca până în 2020 să existe cel puţin 1 milion de maşini electrice pe străzile germane, chiar dacă anul trecut s-au comercializat doar 19.000 de maşini de acest fel.

Printre măsurile propuse pentru a ajunge la acest obiectiv se numără inclusiv acordarea unor subvenţii generoase la achiziţionarea maşinilor electrice.

Elon Musk: “Motoarele diesel şi-au atins limitele”

Am atins limitele fizice pentru motoarele diesel şi pe benzină. Elon Musk, CEO Tesla

Informaţiile despre intenţiile guvernului german vin la numai câteva zile după ce Elon Musk, CEO-ul Tesla, a afirmat că scandalul Volkswagen evidenţiază că tehnologia motoarelor diesel şi-a atins deja limitele şi că acest lucru afectează industria auto germană.

“Cu cât amână mai mult pătrunderea pe segmentul maşinilor electrice, cu atât mai rău va fi pentru industria auto germana. Am atins limitele fizice pentru motoarele diesel şi pe benzină. Vedeţi ce s-a întâmplat cu actualul scandal diesel la Volkswagen. Aparent, pentru a progresa au fost nevoiţi să trişeze. Cred că este o acţiune foarte conştientă dacă induci intenţionat în eroare guvernele din jurul lumii cu un software realizat pentru a fi eficient doar pe bancul de probe”, a precizat el pentru publicaţia germană Handelsblatt.

În schimb, Audi a confirmat deja că nu va renunţa la dezvoltarea motoarelor diesel.

Via Automotive News, Handelsblattwww.automarket.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

All Rights Reserved