FIAT Panda - 0 stele în testul de impact

 

Aveți grijă de cei dragi

 
Thu, Feb 9th, 2017

Fiat a fost ajutată de autoritățile italiene să evite câteva teste de emisii pentru unele modele

Fiat Chrysler este în centrul unui nou scandal cu privire la normele de poluare, întrucât autoritățile italiene au permis constructorului să evite efectuarea unor teste de emisii, iar Uniunea Europeană știa acest lucru din octombrie.

Abia s-a uscat cerneala de pe Dieselgate, că Fiat Chrysler este următorul mare constructor care intră în vizorul autorităților.

Agenția de presă Reuters a intrat în posesia unui document oficial al ministrului Transporturilor din Italia în care afirmă că Fiat a primit permisiunea autorităților italiene de a evita realizarea unor teste de emisii pentru nu mai puțin de 3 modele.

Astfel, Alfa Romeo Giulietta cu motor de 1.6 litri, Lancia Ypsilon cu motor de 1.3 litri și Jeep Cherokee cu motor de 2.0 litri nu includ date despre unul dintre testele realizate pe șosea, a unui test de laborator legat de standardul NEDC și a testului Artemis care ajustează rezultatele de laborator pentru a le adapta unui regim de condus în mediul urban. Cele trei teste sunt utilizate în mod obișnuit cu scopul de a scoate în evidență posibilă utilizare a unor dispozitive pentru trucarea emisiilor.

Aceste informații au fost prezentate într-o comisie parlamentară a Uniunii Europene încă din luna octombrie, însă nu au fost dezvăluite niciodată în mod oficial.

Reacția autorităților italiene nu a întârziat să apară. Ministrul Transporturilor susține că va testa din nou mașinile și va furniza rezultatele în următoarele săptămâni. “O nouă versiune definitivă a fost realizată ca ciornă pentru a include mai multe date pentru modelele Fiat Chrysler după efectuarea unor teste suplimentare. Datele vor fi publicate în următoarele săptămâni. Niciun test cheie nu a fost omis pentru Fiat”, a precizat purtătoarea de cuvânt a ministerului.

Noile informații justifică practic numeroasele probleme pe care le-a avut Fiat în ultima perioadă: Germania a solicitat clarificări anul trecut, iar la jumătatea lunii ianuarie autoritățile din SUA au susținut că 104.000 de mașini pick-up şi SUV vândute de Fiat Chrysler Automobiles începând din 2014 utilizează un software care “ar putea” păcăli testele de emisii. Cu numai o zi în urmă, autoritățile franceze au anunțat o posibilă ancheta împotriva Fiat.

Via Automotive Newswww.automarket.ro, foto: Wikimedia Commons

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

All Rights Reserved