Thu, Jul 6th, 2017

Pseudo-SUV: Fiat Panda City Cross este o citadină cu aspect off-road

Se ia o mașină de oraș prin excelență și se aplică căteva inserții exterioare care amintesc de lumea SUV-urilor, fără modificări mecanice și tehnice. Rețeta a fost aplicată de Fiat pe noul Panda City Cross.

Pentru a dinamiza vânzările lui Panda până la un binevenit și așteptat facelift, cei de la Fiat au decis să inventeze o versiune interesantp dedicată celor care își doresc o mașină cu aspect de SUV la preț modic.

Noul Fiat Panda City Cross pare un SUV de segment A, oferind elemente specifice acestui tip de mașină: spoilere cu scuturi integrate, inserții din plastic pe caroserie și aripi evazate cu bosaje mari, învelite și ele într-un “strat” protector din plastic negru.

Dacă privești însă în fișa tehnică a mașinii, singurul lucru care amintește de un SUV este numele. Asta pentru că Panda City Cross este o versiune care se poate construi exclusiv împreună cu motorizarea 1.2 benzinpă aspirat de 69 CP, iar tracțiunea integrală nu face parte din ofertă.

Fiat prezintă noua apariția ca pe un crossover de oraș. Pe lângă elementele amintite mai sus, modelul oferă capace negre ale oglinzilor, bare de plafon și aceleași jante de 15 inch dedicate până acum versiunii Panda Cross, variantă 4×4 a modelului italian.

Disponibilă în două culori de caroserie – Minimal Grey și Electronica Blue, Panda City Cross oferă un interior care iese în evidență prin inserțiile în nuanța cuprului și prin tapițeria inspirată din cea a aceluiași frate mai mare și mai capabil în off-road.

sursa: www.automarket.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

All Rights Reserved